Bun venit pe blogul meu!

Publicado el 16 de julio de 2025, 16:36

Acest spațiu s-a născut din propria mea călătorie de transformare,călătorie care a inceput in urmă cu 16 ani cu o carte:,,Crimă și pedeapsă”,de Fiódor Dostoyevski.Cartea îmi fusese împrumutată de o prietenă,care doar atât mi-a spus:

,,-Nu vrei să citești o carte faină?”.

Nu pot să spun că am avut până in acel moment o pasiune pentru citit..nici pe departe.Eram mult mai tânără,iar una din prioritățile mele era:,,unde mergem să dansăm sâmbăta asta?”

Se spune ca nu noi alegem cărțile,ci ele ne aleg pe noi;iar cartea aceea a picat la țanc,căci în acea perioadă treceam prin  unul din acele momente din viață când simți că pământul ți se mișcă de sub picioare,când te agăți de orice ca sa poți merge inainte.

Acea carte a reușit să aprindă focul curiozității,al pasiunii în inima mea,al foamei de a căuta răspunsuri la întrebări pe care nu avea cine să mi le dea.Și uite așa au urmat cărți după cărți,formare in Psihologie și multe alte cursuri de specialitate.

Am descoperit că dezvoltarea personală nu este separată de viața noastră de zi cu zi, ci este profund conectată cu ceea ce gândim,simțim,cu mediul nostru înconjurător,cu ceea ce mâncam și stilul nostru de viață.

În acest spațiu vreau să împărtășesc cu tine instrumente, reflecții și practici care m-au ajutat să mă reconectez cu mine însămi: de la obiceiuri sănătoase, până la terapii și exerciții care promovează echilibrul fizic, emoțional și spiritual.

Scriu în română și spaniolă pentru că ambele limbi fac parte din viața și identitatea mea. Dorința mea este ca acest spațiu să te inspire să te asculți mai mult, să ai mai multă grijă de tine și să crești în ritmul tău.

Îți mulțumesc că ești aici...este doar începutul.

Cu drag,
Eli.

 


Añadir comentario

Comentarios

Todavía no hay comentarios